SIGHIȘOARA DE IERI

Sighișoara se află în apropierea centrului geografic al României, la intersecția principalelor căi de comunicație ce fac legătura între provinciile istorice. Este amplasată în Valea Târnavei Mari, într-o zonă cu dealuri împădurite ce dau aspectul unui amfiteatru natural. Primele secole de existență a așezării sunt destul de neclare. Totuși, omul a fost prezent aici încă din paleolitic. În zonele periferice s-au identificat urme ale culturii Petrești-Coțofeni și a unei culturi din epoca bronzului, specifică arealului, care a fost denumită Sighișoara-Wietenberg.

Multe documente s-au pierdut sau au fost distruse, lăsând loc unor interpretări în reconstituirea acelei perioade. Conform tradiției locale întemeierea localității este fixată înainte de 1200. Defileul mlăștinos de la acea vreme constituia un obstacol greu de trecut și era dominat de Dealul Cetății, pe care secuii au ridicat o primă fortificație cu scopul de a controla strategic drumurile care se intersectau aici. Însuşi numele oraşului este derivat din maghiară şi înseamnă “cetatea din vârful dealului”.

Sașii au dezvoltat ulterior fortificația de pe deal, prin ridicarea unui zid împrejumitor înalt de 4-5 metri și prevăzut pe alocuri cu turnuri de apărare. Baza fortificației, devenită mai târziu Orașul de Jos, a fost legată de Cetate, formând un corp comun.

Prima mențiune documentară a orașului se face la 1298, sub denumirea de ”Schespurch”. În anul 1367 Sighișoara primește rangul de oraș, iar în anul 1431, în timpul șederii lui Vlad Dracul, apare prima formă românească a numelui (“Săghișoara”).

Este terminat sistemul defensiv şi se începe construcţia instituţiilor importante: Biserica Parohială şi Casa Parohială, Biserica din Deal, Biserica Mânăstirii, Şcoala şi Turnul cu Ceas. Zidul înconjurător, ce avea o lungime de 930 metri, este înălţat până la 8-10 metri şi întărit cu 15 turnuri de apărare, 5 bastioane de artilerie şi 2 barbacane care protejau intrările principale. În a doua jumătate a secolului XV sunt clădite primul spital împreună cu o biserică (în partea de sud-vest a oraşului), un azil pentru leproşi împreună cu o biserică (dincolo de Târnava Mare) şi o baie comunală.

Începând cu a doua jumătate a secolului XIV importanţa oraşului creşte, el devenind al doilea centru comercial, meşteşugăresc, artistic şi politic după Sibiu. Până în secolul XVI sunt atestaţi arămarii, aurarii, bărbierii, blănarii, butnarii, ceasornicarii (ramură desprinsă treptat din meseria lăcătuşilor), cizmarii, croitorii, curelarii, cuţitarii, dulgherii, fierarii, funarii, lăcătuşii, măcelarii, mănuşarii, morarii, pictorii, pielarii, pieptănarii, rotarii, săpunarii, strungarii în lemn, şelarii, tăbăcarii, tâmplarii, tunzătorii de postav, turnătorii de clopote şi de metale, ţesătorii de lână, ţesătorii de pânză şi zidarii.

Dintre meşterii ceasornicari merită menționați Georgius, care a construit, în 1520, ceasul din turnul Bisericii Negre din Braşov şi Sigismundus, care a construit, în 1533, ceasul din turnul bisericii de la Bistriţa.

Evenimente din istoria orașului mai cunoscute sunt vizitele lui Iancu de Hunedoara (1447 și 1448), alegerea lui Gheorghe Rakóczy I (1593-1648) ca principe al Transilvaniei, în Biserica din Deal (1631), alegerea lui Acațiu Barcsay (1619-1661) ca principe al Transilvaniei, în Biserica Spitalului (astăzi dispărută) (10 octombrie 1651), incendiul din 30 aprilie 1676, care a distrus 3 sferturi din oraș, vizita împăratului habsburg Iosif II (1 iunie 1773), vizita împăratului austro-ungar Franz Josef (31 iulie 1852), vizita regelui Ludwig III al Bavariei (07.11.1916), manevrele regale din 22-29 octombrie 1930, în care regele Carol II (1893-1953) a fost înălțat la rangul de mareșal, și vizita lui George Enescu (1881-1955), cu ocazia concertului susținut în 12 decembrie 1931.