JOSEPH HALTRICH, SIGHIȘOREANUL ALE CĂRUI BASME AU CUCERIT EUROPA ȘI SUA, RĂMAS NECUNOSCUT ÎN ROMÂNIA

Colecţionar de basme germane din Epoca Romantică, sighişoreanul Joseph Haltrich, care a purtat o intensă corespondenţă cu Fraţii Grimm, Jacob şi Wilhelm Grimm, a reuşit să cucerească Europa şi SUA cu colecţiile sale, însă a rămas un necunoscut în România.

Joseph Haltrich (foto sursa Wikimedia), pedagog, filolog, preot şi etnograf, este una dintre cele mai mari personalităţi ale Sighişoarei, dar şi ale întregii Românii, s-a născut la Reghin, în 22 iulie 1822 şi a decedat în 17 mai 1886, la Sighişoara, fiind îngropat în satul Şaeş, comuna Apold.

„Fiind un elev foarte bun, din 1836 Joseph Haltrich devine elev al Gimnaziului Evanghelic din Sighişoara, unde absolvă în 1845. În 1845-1847 urmează Facultatea de Filologie din Leipzig, împreună cu alţi doi colegi din Sighişoara, Friedrich Schuster şi Friedrich Müller, acesta din urmă va deveni ulterior episcop al Bisericii Evanghelice din Transilvania. Majoritatea absolvenţilor saşi veneau înapoi cu două specializări, teologie şi filologie, activau ca profesori şi, la finalul carierei, deveneau preoţi. După terminarea studiilor la Leipzig timp de un an, Joseph Haltrich va face vizite de studiu în Germania unde va audia cursuri ale fraţilor Grimm. Aceste cursuri îi vor influenţa activitatea ulterioară, în sensul că la reîntoarcerea în Transilvania, împreună cu ceilalţi doi colegi ai lui, au decis să se ocupe de studierea folclorului săsesc. Era şi o epocă în care sub influenţa curentului romantic, erau valorizate tradiţiile populare şi cele ale Evului Mediu. Cei trei îşi vor împărţi foarte clar activităţile, Joseph Haltrich se va ocupa de basmele populare, Müller de legende, Schuster, de ghicitori, zicători şi alte obiceiuri populare”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Muzeului de Istorie din Sighişoara, Nicolae Teşculă.

La întoarcere, Joseph Haltrich va deveni profesor la şcoala pe care a absolvit-o, la Sighişoara, între 1848-1872, iar între 1869-1872 va deveni şi rector (funcţie similară acum cu cea de director) al Gimnaziului Evanghelic, actuala şcoală germană care îi poartă numele. Acesta va continua aici reforma învăţământului, începută de predecesorul său şi va fi primul de pe teritoriul României care va introduce studiul gimnasticii ca materie şcolară, sub influenţa sistemului german de educaţie.

„Lângă Liceul din Deal exista un turn al aurarilor, distrus de un fulger, care era o ruină şi din piatra acestui turn acesta va construi prima sală de sport de pe teritoriul actual al României, clădirea există şi astăzi, şi, în urma creşterii numărului de elevi, în perioada interbelică a fost transformată în capelă mortuară pentru cimitirul din deal. În 1872 va deveni preot al comunităţi evanghelice din Şaeş şi, în 17 mai 1886, va muri. Se pare că a avut o boală de plămâni. A fost îngropat la Şaeş. Ulterior, în 1972 Liceul German din Deal îi va purta numele Joseph Haltrich”, a spus Teşculă.

Primele lucrări ale lui Joseph Haltrich au fost inspirate şi au purtat amprenta Fraţilor Grimm. În anul 1854, Joseph Haltrich a publicat la Berlin o culegere intitulată „Basme populare germane din Ţara Săsească”, după care au urmat alte şase volume ce au pus în valoare bogăţia culturală şi frumuseţea Transilvaniei.

„Prima ediţie a culegerii ‘Basme populare germane din Ţara Săsească’ a fost publicată sub îndrumarea Fraţilor Grimm. Această culegere a fost reeditată de mai multe ori, dar, din păcate, foarte puţine dintre basmele sale au fost traduse în limba română. O altă lucrare interesantă este una antropologică ‘Despre caracteristile ţiganilor’ în care prezenta cum este percepută această populaţie de către saşi, într-o notă idilică, care descrie comunitatea romă ca fiind una exotică, care are o anumită pasiune pentru muzică, care stă la marginea satelor, se ocupă cu mici meşteşuguri, trăiesc viaţa diferit, nu pun preţ pe îmbrăcăminte, însă trăiesc mai intens decât alte comunităţi. De asemenea, în acest studiu, Haltrich inserează multe percepţii pe care populaţia germană le avea faţă de această comunitate”, a precizat directorul muzeului din Sighişoara.

Nefiind cunoscut foarte mult în România, editurile nu au fost preocupate, decât în foarte mică măsură, de traducerea basmelor lui Joseph Haltrich, considerate de specialiştii din Germania şi SUA ca fiind extrem de valoroase.

„Merită să fie traduse şi într-o ediţie românească, pentru că are nu doar aspecte de basme populare, ci şi anumite aspecte legate de antropologie şi etnologie, modul în care erau percepute celelalte comunităţi. Sunt lucrări în străinătate care i-au analizat scrierile, care spun că Fraţii Grimm i-au cosmetizat mult basmele, dar erau foarte interesaţi de ceea ce a cules Haltrich, întrucât considerau că aceste basme erau mai germane decât cele din Germania. Nu erau alterate de modernitate sau de influenţe franţuzeşti. În aceste cărţi erau vechi tradiţii pe care le-au adus saşii în Transilvania, care au rămas originale, nealterate. Fraţii Grimm au ţinut cont şi de influenţele pe care celelalte comunităţi din Transilvania le-au avut asupra basmelor populare săseşti. Există studii în SUA în care se analizează rolul lui Haltrich pe care l-a avut în această mişcare de culegere a basmelor populare în întreaga Europă. E mai popular în Germania şi în SUA. În România e cunoscut doar în judeţul Mureş, dar şi aici destul de puţin, este cunoscut de germanişti şi de etnologi. În rest publicul larg nu l-a cunoscut”, a spus Nicolae Teşculă.

O altă lucrare a lui Joseph Haltrich – „Istoria Reghinului în ultimul secol” se ocupă de studiul oraşului natal, iar „Schiţa cultural-istorică a Sighişoarei” este o carte de memorialistică deosebit de valoroasă.

„Când a scris ‘Schiţa cultural-istorică a Sighişoarei’, Joseph Haltrich a avut o dispută cu Müller, care a scris o istorie a Sighişoarei. Această carte este însă una memorialistică, în ea se consemnează cum era Sighişoara în perioada vieţii sale, apariţia modernismului – construirea primelor trotuare, pietruirea străzilor, cum era îmbrăcămintea, coafura, cum petreceau sighişorenii timpul liber. Mai există un jurnal nepublicat al lui Joseph Haltrich, cronica activităţii sale ca preot la Şaeş, în care descria aspecte despre viaţa comunităţii pe care o păstorea. În mod deosebit, face şi caracterizări asupra vremii – într-un anumit an a fost o vreme mai ploioasă, în alţi ani a fost secetă şi nu s-au făcut cartofii, apoi asupra celor din comitetul bisericesc, unul e mai zgârcit, altul are înclinaţii pentru băutură. Este un jurnal despre viaţa satului şi a oamenilor. Jurnalul era predat preoţilor care urmau, nu era dat comunităţii, ci era pentru noul preot care astfel avea posibilitatea să cunoască comunitatea”, a mai spus directorul Muzeului de istorie din Sighişoara.

Scrisorile din corespondenţa cu Fraţii Grimm s-au păstrat în arhive, corespondenţă ce era destul de simplă, iar cei care au studiat plicurile au constatat că Fraţii Grimm scriau la destinatar doar Joseph Haltrich, Sighişoara, Transilvania, acestea ajungând la destinaţie.

„Toată viaţa a corespondat pe aceste aspecte legate de basmele populare. Era un obicei al liceelor germane de a coresponda cu mediul academic din Germania. Profesorul Carl Goos, colegul lui Haltrich, coresponda de exemplu cu Theodor Mommsen, cel care a scris Istoria Romană, care şi astăzi rămâne o lucrare fundamentală pentru cunoaşterea Imperiului Roman şi a Republicii Romane. Cei doi corespondau pe tema prezenţei romanilor în Transilvania”, a afirmat Nicolae Teşculă.

Specialiştii care i-au analizat opera susţin că basmul „Copacul minune” este una din cele mai frumoase şi mai profunde poveşti publicate de către Joseph Haltrich, care prezintă experienţa omului sărman care ajunge în faţa unui arbore imens, urcă pe ramurile sale până când întâlneşte trei palate maiestuoase şi se scaldă în cele trei râuri de aramă, argint şi aur.

În alte basme, Joseph Haltrich prezintă modul în care au apărut dansurile populare bărbăteşti – româneşti, maghiare, germane şi ţigăneşti – şi de ce românii şi ungurii bat carâmbul cizmei în Transilvania, iar germanii nu.

Joseph Haltrich descrie cum un român, un maghiar, un german şi un ţigan stăteau în jurul unui foc. La un moment dat, jucându-se cu o bâtă cu tăciunii încinşi, ţiganul împrăştie cărbunii. Atunci a început să bată din picioare repede, repede. Un cărbune încins a sărit atunci în cizma românului, care a început să bată carâmbul cu putere, iar de aici, acelaşi tăciune a sărit la ungur, care, de asemenea, a început să îşi lovească cizma. Ajuns lângă sas, cărbunele s-a stins şi din acest motiv saşii nu au obiceiul de a-şi lovi cizmele în timpul dansului popular.

Sursa: Agerpres