BIKE & BRUNCH DE PRIMĂVARĂ, LA ȚOPA

Duminică, 9 aprilie 2017, va fi organizat un Bike & Brunch în satul Țopa, comuna Albești, județul Mureș. Plecarea se va face la ora 9:00, din piața Octavian Goga, pe traseul cartierul Viilor, Dealul Gării, Pădurea Bisericii, Rusu, Bârlibășoaia – fermă și Țopa (aproximativ 30 de kilometri).

La destinație, participanții sunt așteptați la masă de proprietarii fermei ecologice – familia Cismaș. Prețul mesei este de 30 de lei / persoană și conține, pe lângă felul principal, cafea, ceai, suc și desert.

Cei care nu doresc parcurgerea traseului pe bicicletă pot participa la Brunch la ora 13:00, cu rezervare prealabilă la numărul de telefon 0728.216.212 (Eva Albert), apelabil între orele 10:00 și 18:00, sau prin email, la adresa info@wanderlust-tour.ro.

Echipament necesar: mtb (ce poate fi închiriată utilizând aceleași date de contact), cască, sursă de hidratare, pelerină de ploaie, scule, cameră de rezervă pentru bicicletă și voie bună. Participarea se face pe proprie răspundere.